Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

ÎNĂBUȘI (UN SUNET) - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNĂBUȘI (UN SUNET)

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 25 pentru ÎNĂBUȘI (UN SUNET).

Emil Gârleanu - Frați

... să gândească într-un anumit fel: Mă rog, nu-i murise nimeni dintre cei de aproape ai lui, nici o rudenie mai depărtată, nici măcar un prieten dintre acei cu care ar fi petrecut clipe tulburi, sau fericite, ce pecetluiesc trăinicia înfrățirii a doi oameni. Nu; ci un soldat, un străin, un om pe care-l avusese un an în frontul companiei... Așa vroia ofițerul să-și înlăture mâhnirea, dar nu putea. Gândul celalt, cel ce izvora fără voia lui, acela îi reîmprospăta ... căpătâi îi plângea maică-sa, o femeie slabă, trudită de muncă, cu picioarele goale pe o vreme ca aceasta de început de iarnă. Mai încolo, un frate al ei, cu decorațiile războiului pe piept. Când bătrâna văzu pe celalt băiat, pe cornist, începu să bocească în gura mare: — Mi l ... Plecară în bocetele mamei. Ofițerul privi pe cornist. Îl văzu că duce cornul la gură, că stă câteva clipe fără să poată suna, apoi auzi un scâncet ce se schimbă într-un hohot de plâns și, deodată, ca un ...

 

Emil Gârleanu - Colonelul

... acelea. Alteori se așeza, obosit, într-un jilț, în odaia de culcare, scăldată, mai mult ca toate celelalte, de lumină. Și acolo, sus, deasupra patului, un portret mai mic îl arăta căpitan; purta favoriți negri, lungi, mustăți bine răsucite; aceiași ochi sub fruntea-naltă. Atunci era însurat; o însurătoare din dragoste ... ei, un boier cu mare vază; s-a bătut de trei ori în duel pentru nevastă; într-unul a ucis pe un călător neamț ce-i făcuse curte îndrăzneață; și-a stat închis. La urmă, dânsa, necredincioasă, l-a înșelat cu un ofițer. Și atunci, în prada deznădejdii, care otrăvește sufletul sau ți-l fărâmițește ca pe un miez uscat de pâine, s-a repezit cu sabia scoasă la femeia sperjură: Ticăloaso!, atâta i-a zis, și ochii ei ... sufletul în cel dintâi vals, ca sublocotenent. N-a simțit zdruncinătura grozavă când calul câzu cu el. În clipa de frământare, când primi un glonț, în mână, n-a simțit decât arsura repede a unui fier roșu; apoi alergarea nebună, după lupta scurtă, când sabia ...

 

Ioan Slavici - Robia modernă

... am pledat, cea din urmă execuțiune, la care am asistat. Plânsetele celor douÄ• femeÄ­, căința fiiceÄ­ și blestemele mumeÄ­ n’aÅ­ găsit nicÄ­ ur rÄ•sunet in inima cumpÄ•rătorului, care procedase la urma urmelor, corect și profitase numaÄ­ de dreptul pe care-l avea în virtutea legiÄ­ ca ... știe, gândiam eÅ­, om civilisat șu cu Ă³re-care trecere, ține să nu se pună în luptă cu mine și va fi accesibil pentru un act de generositate. “Mi-e milă și mie de sÄ•rmana vÄ•duvă, care a fost rÄ•Å­ povățuită, și sînt gata ... a caseÄ­, în care d. Steinbach, om generos, voia să adăpostĂ©scă o familie săracă. Eram mulțumit, căcÄ­ îmÄ­ închipuiam, că am pus la cale un lucru bun. "O, - îmÄ­ z ise primarul, - de aceștia sînt în satul nostru peste o sută. Stipzer, Steinbach și Goldberg sunt tovarăși, aÅ­ legăturÄ­ și ... de muschÄ­ și de burețiÄ­ și se usucă în cele din urmă. Tot ast-fel se petrec lucrurile în viața socială a UngarieÄ­. Un singur om rÄ•Å­ e destul, ca miÄ­ și miÄ­ să cadă în robia celor ce nu iaÅ­ parte la durerea obștească, ci trag folos ...

 

Ion Grămadă - In Abbiategrasso

... satul Abbiategrasso într-o pâclă deasă: din hogeaguri ieșea fum, femei și fete spălau cămăși la pârâu și, pe malul verde, pășteau cai împiedicați. Câte un sunet răzleț de goarnă se clătina pe deasupra satului. Nemișcată plutește secera palidă a lunii peste valea lui Naviglio Grande și noaptea adâncă înfășură ... vorbind veseli între ei și ștergându-se pe mâini cu batistele. Cum îi vede, morarul pleacă capul pe spate și strigă în sus: - Giovannina, adă un ștergar pentru signori! Fata de mai înainte aduce un ștergar, îi dă drumul în jos și dispare în întuneric. - Asta-i Giovannina, fiica mea. Cât e de sperioasă! și-și șterse cu dosul mâinii ... umăr, se uită așa, în deșert, ca și cum și-ar aminti ceva, apoi își pironi ochii ei de foc într-ai mei și începu un cântec vechi italian: - Noz son rose senza spine… Nu sunt roze fără spini… O melodie moale, ce-ți răpește mințile, și cuvinte îndrăznețe, pline de ... Refren abia șoptit, ca în suspine. Printre frunze, pătrunde luna liniștită, maiestuoasă. Încă vreo câteva zdrăngăniri ușoare, apoi tăcere. Am ciocnit cu toții paharele, într-un ...

 

Alecu Russo - Piatra Teiului

... a scutura pulberea de pe vreo cetate romană; o să găsești săgeata unui arc dacic, ori frânturile unei săbii a lui Traian, un turn, un pod, câteva lespezi cu vechile lor inscripții latine, singurele anale pe care ni le-au lăsat vremurile de odinioară; amintiri mari și simple, ca și ... în nevinovatele credințe populare oricâtă fantezie voiți, iar în năravurile amestecate ale claselor de sus, stofă destulă. Și în loc să-mi plimbați prin Iași un personaj de-al lui Balzac, care s-ar îneca în glodul de la noi, dați mai bine eroului vostru o giubea largă, un anteriu din vremurile cele vechi și bune, în vorbire o lăudăroșie naivă, în felul de a se purta o asprime firească, și puneți ... de pus în legătură cu lucrurile vieții zilnice. Dacă din întâmplare ar cădea la Iași o broșură tipărită la Paris, ori chiar la Cernăuți, intitulată: Un drum prin Moldova, Călătorie în Moldova, Schiță ori altceva, în care autorul ar spune cam acestea într-o frază lungă și sforăitoare: "Într-un ținut neștiut al Europei, ori necunoscut bine, am găsit un ...

 

Nicolae Gane - Domnița Ruxandra

... apoi, uimită de sumeția lui și de tăcerea nopții, își ascundea iarăși fața sub umedu-i văl. Sosi miezul nopții și iată că de la un colț al pustiului despre apus se auzi un răcnet ascuțit și lung care se preumbla de-a lungul pământului, clocotind lugubru ca un duh de blăstăm, și nu bine apucase acest răcnet să se stângă, că un al doilea, și mai ascuțit, și mai înfiorător, se auzi spre răsărit. S-ar fi zis că pustiul, trezindu-se din somn, se îngâna singur ... ațintite asupra lui ca ochii iadului și o duhoare ferbinte îi lovi obrazul. Calul sforăi din nări, dar nu dădu îndărăpt; călărețul scoase cu liniște un pistol de la brâu și detună între cei doi cărbuni aprinși. În geamăt înăbușit, o frământătură prin petre și nisip, un clănțănit de dinți se auzi, și apoi nu se mai auzi nimic. Atunci el înfipse pintenii în coastele fugarului care plecă ca săgeata zburând peste ... trestii sulițele între degete, și, dacă nu-ți va ajunge, vom lua și țara Moldovei. Acest străin cu numele Timuș era șeful cazacilor. Înzestrat de un curaj neînvins și stăpân pe

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

... a doua, la numele proprii -- un rege merovingian, un promontoriu, o primadonă italiană. Visezi la regele pletos, la promontoriul care împinge departe în mare un oraș cu nume ciudat, și mai cu seamă la diva care a debutat la Neapole și a fost pe rând (sau ... cu resort când închizi capacul --, acești mici burghezi se simt în adevăr boieri. Senzația de clasă nu-i o stare de suflet absolută. Rezultă dintr-un raport. (Admirabilă tautologie!) Un militar de un grad inferior trece în fiecare zi printr-un sistem ecosez de senzații: aci sclav, aci rege asirian. Peste câteva zile, singur, prin munți, sau (mai liric) prin munții tinereții. Stabilirea ,,itinerariului" scoate din ... cu nopțile care veneau din pădure ude, cu miros de ferigă... Și imagini răzlețe dintr-o vără sau alta, unele greu de localizat în timp: un curcubeu la depărtare de câțiva stânjeni, văzut din vârful Hălăucii: un cerc care abia își înscria statuia proiectată în el, rupt în partea de jos de umbra picioarelor mele. Un nor de smoală, de-asupra Călimanilor, biciuit în fiecare clipă de două trăsnete ca două fire uriașe de magneziu aprins. Un pârâu secret, într- ...

 

Ioan Slavici - Gura satului

... se ridică din umbră, sparg sfatul și grăbesc să mai vadă și ei o dată. Așa se petrec lucrurile. Dar gura satului prea face dintr-un țânțar un armăsar. Pe când Marta și Toader vorbesc numai așa, ca să nu tacă, cei ce n-au ce face le pun floare la ureche. Cu ... fața cerului privită de pe culmea muntelui. Totdeauna e în această față ceva ce nu se mai găsește în alte fețe, un fel de tristețe, un văl de gânduri, iară în surâsul de pe buzele lui ascuțite totdeauna e ceva ce-ți deschide sufletul. E minunat flăcău Miron și nu e ... flăcăi. Între flăcăi este și Miron, care, precum de la sine se înțelege, totdeauna merge alăturea cu dânsa. Peste puțin, ei lasă apoi ulița, trec un pârleaz de la dreapta și merg pe o cale mai scurtă, pe poteca dintre vii, pe la Fântâna Corbului, unde izvorăște apa cea bună. Până ... pasă! îi răspunse Marta încălzită. Cântă mai departe. — Dar e târziu! — Cântă! îi zise ea încă o dată. Miron se simți cuprins de un ...

 

Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere

... ani mai târziu în Moftul român, unde Șotrocea și Motrocea se prefac în definitivii Lache și Mache, pe când Leonică Ciupicescu era din capul locului un nume creat artistic, primul de felul acesta în colecția clasică a lui Caragiale. E un nume care nu mai e făcut după vechea procedare a aluziei naive la caracterul personajului. Lui Caragiale îi plăcea să repete că Momentele ... Iacob Negruzii își luase motto din Boileau: La nature, fĂ©conde en bizarres portraits. En chaque âme est marquĂ©e Å• de diffĂ©rents traits, Un geste la dĂ©couvre, un rien la fait paraître...1 iar în Prolog domnia-sa zicea: Eu am privit în juru-mi l-a noastră omenire, La număr ... în caz excepțional, ce este vocația râsului ca artă și simțul comicului ca instinct fundamental. Drept zicea Gherea: Caragiale râde cu poftă. Vlahuță, greșit, scrie: Un om foarte trist. E multă durere sub glumele, lui; Vlahuță aplică lui Caragiale formula prin care unii romantici sentimentali din Apus crezuseră, pe vremuri, că ... lui Moliere. Când colegii dezolați, în căutarea lor zadarnică după nenea Anghelache casierul, trec, din întâmplare, prin fața morgii și văd căruța funebră, povestitorul zice: ...

 

Mihai Eminescu - Cezara

... Un dulap cu cărți bisericești, un scaun cu spata naltă, haine călugărești spânzurate într-un cui, o ladă zugrăvită cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o pereche de papuci și un motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și umpleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină ... în care se vedeau mii de firicele mișcătoare care toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente de trândăvie plăcută pe care le are un dulău când și-ntinde toți mușchii în soare, leneș, somnoros, fără dorințe. O frunte naltă și egal de largă asupra căreia părul formează un cadru luciu și negru stă așezată deasupra unor ochi adânciți în boltele lor și deasupra nasului fin, o gură cu buze subțiri, o bărbie rotunjită ... ce-i disprețuia amorul, apoi ieși iute, trântind ușa după sine. — Ce frumușel e călugărul cela, șopti contesa zâmbind. Și ce mucalit bătrân... Pare un paiazzo într-o rolă de intrigant. Ce nobile trăsături are tânărul... pare un ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic

... produce un astfel de timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tul­burare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cos­mos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al lui cântec de privighetoare ce este vocea inimii ... lame furioase năbușeau pe puntea navei. Spaima era generală și toți pasagerii se ocrotiră prin cabine, numai unul Romfort, ținându-se cu o mână de un odgon, privea cu o plăcere sălbatică în jurul său. Fizionomia lui exprima atunci un deliciu nespus, precum simțește acela ce concentrat în sine ascultă acordele încântătoare ale unui concert artistic. Căpitanul navei, trecând pe lângă dânsul, îl credea nebun ... dorea să audă ultimele răcnete de desperare, ultimele agonii ale înecaților, și la urmă singur să se cufunde în mormântul lichid al mării, nu cu un suspin de părere de rău, ci cu un râs de batjocură adresat vieții sale trecute. Așa am înțeles pe acest om ciudat și, oțărându­mă, mă întorsei de la el și trecui în ... mulțumire săriră toți călătorii de la masă, năbușind pe puntea vaporului. Cel întâi am sosit eu acolo, cu aviditate privind malurile portului, unde ca într- ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...